În primile şase luni ale acestui an GM a vândut
4,53 milioane unităţi, devansând astfel VW care a comercializat
4,13 milioane modele şi Toyota cu 3,71 milioane. Şi iată
că GM, la doi ani distanţă de la contemplarea falimentului ajunge
să fie constructorul cu cele mai multe unităţi vândute la nivel
mondial în primele şase luni. Cei de la Toyota încă acuză efectele
devastatorului cutremur din Japonia care a cauzat o scădere
a producţie cu 23 %, constructorul nipon ajungând la o capacitate
de producţie de doar 3,37 milioane unităţi.
Conform declaraţiilor oficialilor niponi, constructorul
japonez va refeni la 100% capacitate de producţie până în noiembrie
acest an. Oricum este de aşteptat ca nici anul următor
Toyota să candideze pentru prima poziţie a clasamentului. Chiar
dacă vor reveni la capacitatea maximă de producţie, vor avea nevoie
de timp pentru a readuce clienţii pierduţi în showroom-uri. Toyota
speră să mai recupereze din terenul pierdut şi prin cele 350.000
unităţi planificate a fi produse din octombrie până în luna martie
a anului următor, modele care se doresc a umple golul produs în
urma scăderii capacităţii de producţie cu 23%.
De necazul niponilor au profitat cei de la VW care ocupă în
acest moment locul doi în clasament. Revenind la GM, prima poziţie
a fost câştigată profitând de dezastrul din Japonia şi de
pierderile suferite de constructorul nipon, dar şi
vânzările lor au crescut în primele şase luni cu
8,9%. Conform declaraţiilor oficialilor GM, primul loc
este şi rezultatul investiţiilor făcute în dezvoltarea de modele
cât mai economice, în design şi creşterea calităţii.